O iubire cât o viață

Avea 19 ani, iar ea 16. Îşi dădeau întâlnire în fiecare zi de sâmbătă şi nu făceau mare lucru. Se plimbau fără să se ţină de mâna, stăteau ore în şir de vorba, iar la finalul zilei îşi luau la revedere cu o sărutare în fugă pe obraz. Erau destul de conservatori amândoi.
El era fermier, iar ea fata vecinilor.
Într-o zi, ea l-a invitat la balul bobocilor, iar el a fost singurul îmbrăcat la costum.

Totul s-a întâmplat atât de firesc şi natural, încât niciunul nu a observat că dragostea li s-a instaurat în suflete. El nici nu îşi mai aduce aminte când a cerut-o de soţie, pentru că i s-a părut cel mai firesc lucru din lume. Vag îşi aduce aminte că stăteau în maşină şi el i-a întins inelul.
Au sărbătorit de curând 50 de ani de căsătorie şi în drum spre casă, ea i-a tot repetat că au greşit drumul. Atunci el a realizat ce se întâmplă cu ea. Tatăl ei suferise ani la rând de demenţă.
Într-o zi a început să uite numele celor apropiaţi şi când boală s-a acutizat, îşi dorea să plece de acasă. A reuşit să fugă într-o noapte şi a fost găsită de vecini pe marginea drumului.

„Îmi este dor de zilele în care ieşeam să dansăm sau să ne vizităm prietenii!”

Mergeau în fiecare miercuri la clubul pensionarilor, acolo unde ea cânta la pian. Până când, într-o zi nu a mai vrut să meargă, iar acum stau în casă.
Iubirea ce i-o poartă, nu îl face să simtă boală ei ca pe o povară, ba din contră, mereu spune că este o onoare. O întâmpină în fiecare dimineaţă cu un zâmbet cald şi micul dejun la pat. O răsfaţă şi o alintă, spunându-i că este frumoasă, iar ea se înroşeşte şi îi zâmbeşte înapoi.

“Zâmbetul ei îmi luminează ziua şi chiar şi atunci când simt că tristeţea îmi da târcoale, o văd cum întinde mâinile spre mine asemeni unui copil şi mă sărută. Încă îi place să mă sărute şi uneori scoate sunete ciudate. La început mă enervau, apoi am înţeles invitaţia ei la joacă şi am început să o imit. Sunt zile când râdem până la epuizare şi am învăţat că prin viaţă e mai uşor să treci zâmbind.”

A ales să îi poarte de grijă până la final şi de aceea a refuzat internarea ei într-un azil.
Îl zăresc în fiecare dimineaţă cum pleacă să cumpere ziarul şi de fiecare dată se întoarce cu câte o floare. Mă vede stand la geam şi mă salută cu un zâmbet larg şi viu.

“Ea mă ţine în viaţă. Ea mă face să mă simt viu şi pentru toate astea îi sunt recunoscător. “

Iubirea poate muta munţii din loc, iar lucrurile mărunte făcute zi de zi, au efecte tămăduitoare.
Zâmbiţi în fiecare zi celui de lângă voi şi nu uitaţi ca din când în când să îi mulţumiţi pentru dragostea ce v-o poartă, pentru ca într-o zi amintirile să se transforme în binecuvântări, nu regrete.

splat-povesti-zambitoare-de-viata

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *